Mă uit la tenis cam de pe când aveam vreo 10 anișori și mai mereu am sperat că o să trăiesc momentul în care voi putea să admir un performer de pe melagurile noastre. Visul copilăriei mele a fost să ajung jucător profesionist, dar posibilitățile părinților au fost limitate, așa că a trebuit să mă mulțumesc cu o rachetă din lemn de la Reghin (le mai țineți minte?), câte o minge cheală și un zid de bloc fără geamuri în care să bat câteva ore pe zi. Norocul meu a fost că prietenul Daniel era la fel de împătimit ca mine, doi nebuni care s-au chinuit să traseze cu vopsea conturul unui teren de tenis în spatele blocului, ba chiar am stat o vară întreagă să împletesc un fileu din toate ațele pe care le avea mama pe-acasă… ce să-i faci, nu se prea găseau de cumpărat… Rudimentar, dar chiar și așa stăteam în crăpetul cel mare de la miezul zilei și jucam câte 5-6 ore, până aproape de leșin. Anii au trecut, noi am crescut și ne-am schimbat, dar pasiunea pentru sportul alb a rămas acolo.
După ce am privit prin vizorul camerei de fotografiat BRD Bucharest Open, ediția 2014, mi-am zis că ar fi frumos să merg și la meciul de Cupa Federației de la Cluj, dintre echipele României și Cehiei, mai ales că aveau să fie prezente 3 jucătoare de Top 10, respectiv Simona Halep, Petra Kvitova și Karolina Pliskova. Zis și făcut, am împachetat echipamentul și am purces spre Cluj. Ce-am folosit? Al meu Nikon D750, alături de un Nikkor 70-200 mm f2.8G VRII (mulțumesc, Radu), pe alocuri cu teleconvertor TC-20EIII, Nikkor 14-24 f/2.8mmG, Fish-eye Nikkor 16 mm f/2.8D (mulțumesc din nou, Radu) și, când a fost posibil, Nikon D4s + Nikkor 400 mm f/2.8G de la un coleg binevoitor atașat unei agenții de presă, în momentele când se ducea să descarce cardurile și să pună imaginile pe flux.
Clujul l-am găsit primitor, ca întotdeauna, cu oameni faini și dornici de spectacol. Trebuie spus că Sala Polivalentă vecină cu Cluj Arena e o adevărată bijuterie, simplă, cochetă, eficace și dedicată scopului pentru care a fost creată. Structurată pe mai multe nivele, cu ajutorul unui lift se poate ajunge inclusiv la terasa aflată chiar sub acoperiș, pentru o vedere de ansamblu, minunat punct de fotografiere, cu wide sau cu un super tele.
Întinsă pe durata a două zile, partida dintre România și Cehia a constat în cinci meciuri, patru de simplu și unul de dublu, care s-a dovedit decisiv. Primul meci a opus-o pe Simona Halep Karolinei Pliskova, aducând și prima surpriză, jucătoarea noastră fiind învinsă în trei seturi, după ce îl câștigase pe primul. Situația a fost echilibrată în aceeași zi de Monica Niculescu, care a învins-o în meciul imediat următor pe Petra Kvitova. A doua zi a început cu victoria Simonei asupra Petrei, România trecând pentru prima dată în avantaj. A urmat meciul care a adus din nou egalitatea, Karolina Pliskova învingând-o pe Monica Niculescu. Meciul decisiv, cel de dublu, a fost fără istorie, echipa Cehiei fiind mult mai experimentată și mai sudată, aducând victoria oaspetelor în două seturi.
Cum fotografiezi un meci de tenis? Trebuie spus că fotografii acreditați au o zonă dedicată, aflată la nivelul terenului, în dreptul fileului și pe partea opusă arbitrului de scaun. În multe situații un teleobiectiv mediu este de ajuns, orice 70-200 făcând treabă bună, însă pentru a surprinde cu adevărat emoția e nevoie de un ”tun” de 300 mm sau 400 mm. Lumina este aproximativ din belșug, albă, dificultățile fiind induse de reflexiile date de suprafața de joc, verde-albastră în acest caz. O setare corectă de white balance direct din aparat sau reglarea în post-procesare vor rezolva problema. Eu personal prefer ca în toate situațiile să-mi setez manual balansul de alb, prin câteva cadre de test.
Norocul vremurilor în care trăim e că tehnologia ne permite să lucrăm la valori ISO destul de ridicate (ISO 1600-3200 pentru D750), cu care putem obține rezultate notabile. Fiind posesor de Nikon D800E înainte de D750, pot spune că actuala cameră excelează la capitolul sistem de focus (spre deosebire de D800E, care patina destul de mult), ISO (o treaptă plină peste D800E) și la redarea culorilor de către senzor. În opinia mea, senzorul de la D750 e poate cel mai bun pe care l-am întâlnit până acum și pot spune asta și prin prisma concertelor pe care le fotografiez, unde redarea culorilor e vitală. D750 excelează în a reda culorile dificile, fiind pentru prima dată când am putut vedea toate detaliile din zonele de roșu, de exemplu. Recunosc că sunt curios de modul în care se vor prezenta noile modele, D5 și D500, dar asta urmează să vedem în viitorul apropiat. Speranțele de mai bine sunt însă îndreptățite.
Pentru un meci de tenis, cele 6.5 fps ale lui D750 sunt relativ ok, având în vedere că rapiditatea jucătoarelor nu e aceeași cu cea a mașinilor de Fomula 1. Comparându-l însă cu D4s, pare un pistol pe lângă o mitralieră. D4s, cuplat cu 400 f/2.8 te face să simți că ești în altă ligă, că mai sus de atât nu se poate. 400 mm f/2.8 e atât de rapid, încât totul pare aproape instant, iar dacă nu ești cu focusul unde trebuie, acesat zboară imediat în fundal. Modul în care separă subiectul de fundal e extraordinar, se poate vedea asta cu ochiul liber, comparând imaginile trase cu 70-200 mm VRII cu cele trase cu 400 mm.
În termeni de sensibilitate, am încercat ca la D750 să nu sar de ISO 1600, să folosesc teleconvertorul cât mai puțin (când am fost nevoit să mă duc la 3200 ISO), iar la D4s am menținut constant la ISO 2500. Diafragma a fost mereu deschisă la maxim, 2.8 sau 5.6, după caz. Ca timp de expunere, am variat între 1/250s-1/1250s la D750 și am menținut constant la 1/2000s la D4s.
Ca șansele de a prinde ceva spectaculos să fie maxime, fazele jocului trebuie urmărite cu atenție, de exemplu la servă, când ar fi bine să începi să declanșezi de când jucătoarea aruncă mingea în sus și până după ce mingea a zburat din rachetă. Sau dacă jucătoarea pe care o fotografiezi e la primire, asculți un pic mingea, pentru a ști când a pornit din racheta opozantei, și declanșezi când vezi că jucătoarea pe care o urmărești începe să acționeze pentru a lovi. În aceste momente nu mai ții cont de shutter și de câte cadre vei consuma, tragi fără milă pentru a prinde momentele decisive. De asemenea, dacă jucătoarea pe care o urmărești câștigă punctul, e bine să tragi în continuare, pentru că de cele mai multe ori își va manifesta bucuria în mod spectaculos. Cu siguranță totul vine prin exercițiu și, trebuie să recunoaștem, prin noroc. Dar dacă perseverezi și rămâi concentrat, cu siguranță că poți direcționa dramul de noroc pe care-l are fiecare spre mai bine.
Acestea fiind zise, nu rămâne decât să urmărești cât mai concentrat reacția jucătoarelor și mișcarea lor din teren. În funcție de echipamentul avut la dispoziție, poți lucra mai strâns (imaginile sunt mai spectaculoase) sau opta pentru cadre mai largi. Dezavantajul în aceste situații este că, având mereu aparatul la ochi, nu vei putea urmări meciul de tenis ca un spectator din tribune. Vei fi mereu cu ochii doar pe una din jucătoare, urmărind cadrul perfect. Senzația de a fi acolo este extraordinară, aș propune un rând de aplauze pentru publicul de la Cluj, care a fost extrem de civilizat și a susținut echipa României în toate momentele, chiar și cele mai grele, iar la final a aplaudat cu fair play victoria Cehiei.
There are no comments